Depresia: Cauze, Simptome și Factori de Risc
Depresia reprezintă o stare de boală psihică. Se caracterizează prin sentimente profunde și de lungă durată de tristețe și/sau disperare. Depresia aduce cu sine o schimbare a cognițiilor, emoțiilor și comportamentelor persoanei afectate dar și a sănătății fizice. Aceasta poate afecta persoanele indiferent de grupa de vârstă, inclusiv copiii și adolescenții însă cel mai des, depresia debutează în intervalul de vârstă 15-30 de ani. Statisticile arată că femeile și persoanele vârstnice sunt mult mai frecvent afectate decât bărbații. Se crede că depresia are ca principală cauză un dezechilibru al anumitor substanțe din creier denumite neurotransmițători, care transportă semnale în creier pe care corpul le folosește pentru a controla dispoziția individului. Unii dintre factorii comuni care pot provoca, de asemenea, depresie sunt factorii genetici (ereditatea), traumele fizice, emoționale, niveluri ridicate de stres, anumite boli mintale precum schizofrenia, abuzul de substanțe, depresia postpartum, afecțiuni medicale grave precum bolile de inimă, cancer și HIV, utilizarea anumitor medicamente, abuzul de alcool, pierderea unei persoane dragi – fie prin deces fie prin despărțire (Beck, Steer & Brown, 2003).
Semnele Depresiei și Relația cu Alte Tulburări Mintale
Semnele și simptomele depresiei includ tristețea, sentimentul de singurătate, pierderea interesului pentru activități odată plăcute pentru individ, sentimentul de lipsa de speranța, lipsa a valorii sau vinovăție excesivă, oboseală, lipsa energiei, insomnie sau hipersomnie, lipsa apetitului, neliniște, iritabilitate, creștere sau scădere în greutate, lipsa libidoului. Deseori, depresia poate coexista cu alte boli sau tulburări. Acestea pot preceda depresia, o pot provoca și/sau pot fi o consecință a acesteia. Este probabil ca mecanica din spatele acestor procese să fie diferită pentru fiecare persoană și situație în parte. Cu toate acestea, aceste boli concomitente trebuie diagnosticate și tratate. Tulburările de anxietate, cum ar fi tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de panică, fobia socială și tulburarea de stres posttraumatic însoțesc deseori depresia. Persoanele care se confruntă cu tulburare de stres posttraumatic sunt în mod special predispuse la depresie în comorbiditate. Tulburarea de stres posttraumatic este o afecțiune debilitantă care poate rezulta după ce o persoană s-a confruntat cu un eveniment terifiant, cum ar fi un atac violent, un dezastru natural, un accident etc. Persoanele cu tulburare de stres posttraumatic retrăiesc deseori evenimentul traumatizant în forma flashback-urilor, amintirilor sau coșmarurilor. Alte simptome includ iritabilitatea, izbucniri de furie, vinovăție intensă, evitarea gândurilor sau conversațiilor despre evenimentul traumatic. Astfel, în cadrul cercetărilor în domeniu s-a constatat că mai mult de 40% dintre persoanele cu tulburare de stres posttraumatic prezintă depresie la intervale de 1-4 luni după producerea evenimentului traumatic (Myers & Shurts, 2002).
Depresia și Comorbiditatea cu Abuzul de Substanțe și Bolile Grave
Abuzul sau dependența de alcool și alte substanțe pot fi, de asemenea, în comorbiditate cu depresia. Literatura de specialitate indică coexistența tulburărilor de dispoziție și abuzului de substanțe. Depresia coexistă, de asemenea, cu alte boli grave de natură fiziologică cum ar fi bolile de inimă, accidentele vasculare cerebrale, cancer, HIV, diabet zaharat și boala Parkinson. Persoanele care prezintă depresie pe lângă o altă boală medicală gravă, au simptome mult mai severe ale ambelor – atât ale depresiei cât și ale bolii medicale, prezintă o dificultate mult mai mare de adaptare la starea medicală și costuri medicale crescute, comparativ cu persoanele care nu prezintă depresie. De asemenea, tratarea depresiei îmbunătățește considerabil rezultatul tratării bolii medicale (Ogdon, 2001).
Factori Genetici și Biologici în Apariția Depresiei
Deși în literatura de specialitate opiniile sunt încă împărțite cu privire la factorul care produce depresia, majoritatea cercetărilor indică faptul că bolile depresive sunt tulburări ale creierului. Tehnologia de imagistică cerebrală, cum ar fi imagistica prin rezonanță (IRM) au arătat că creierul persoanelor care suferă de depresie arată diferit decât creierul unei persoane non-depresive. Părțile creierului responsabile de reglarea dispoziției, gândirii, somnului, apetitului și comportamentului par să funcționeze anormal. În plus, neurotransmițătorii – substanțele chimice pe care celulele creierului le folosesc pentru a comunica – par să se afle într-un dezechilibru permanent. Cu toate acestea, depresia poate apărea și la indivizii fără antecedente de depresie în familia de origine. Cercetările genetice indică faptul că riscul de depresie rezultă din influența mai multor gene care acționează împreună cu factorii de mediu sau alți factori. În plus, traumele, pierderea unei persoane dragi, a unei relații sau orice situație sau eveniment stresant pot declanșa un episod depresiv. Ulterior, episoadele depresive pot apărea în prezența sau în absența unui declanșator evident (Biglan & Hinds, 2009).
Depresia la Femei: Factori Biologici, Hormonali și Psihosociali
Depresia este mai frecventă la femei decât la bărbați. Factorii biologici, factorii de viață, factorii hormonali și psihosociali sunt unici pentru femei și pot fi legați de rata crescută a depresiei în rândul lor. Se pare că hormonii afectează în mod direct chimia creierului care controlează emoțiile și dispoziția. Femeile sunt deosebit de vulnerabile la depresie imediat după naștere, atunci când schimbările hormonale și fizice, împreună cu noua responsabilitate de îngrijire a nou-născutului pot fi copleșitoare. Multe mame se confruntă cu un scurt episod de „baby blues” dar unele vor dezvolta depresia postpartum, o afecțiune mult mai gravă care necesită tratament activ și sprijin emoțional. Unele deși nu toate dintre femeile care suferă depresie postpartum au prezentat anterior episoade depresive. De asemenea, unele femei pot fi susceptibile la o formă severă de sindrom premenstrual, uneori numită și tulburare disforică premenstruală, o afecțiune care rezultă din modificările hormonale care apar de obicei în preajma ovulației și înainte de începerea menstruației. În timpul tranziției la menopauză, unele femei prezintă un risc crescut de depresie. În prezent se cercetează maniera în care creșterea și scăderea ciclică a estrogenului și a altor hormoni poate afecta chimia creierului care este asociată cu depresia. De asemenea, multe femei se confruntă cu stresul de la serviciu și de acasă, responsabilități numeroase, îngrijirea copiilor și a rudelor în vârstă, abuz, sărăcie și tensiuni în relație. În acest sens, rămâne încă neclar de ce unele dintre femeile care se confruntă cu probleme serioase dezvoltă depresie și altele nu, chiar dacă situațiile și contextele de viață sunt relativ similare (Ellison, Greenberg & Goldman, 2009).
Depresia la Bărbați: Manifestări, Strategii de Coping și Risc de Sinucidere
Bărbații se confruntă cu depresia diferit decât femeile și prezintă moduri diferite de a face față simptomelor. Bărbații sunt mult mai probabil să recunoască oboseala, iritabilitatea, pierderea interesului în activități odată plăcute și tulburări de somn, pe când femeile sunt mai predispuse să recunoască sentimentele de tristețe, lipsă de valoare sau vinovăție excesivă. Bărbații sunt mai predispuși decât femeile să apeleze la alcool sau droguri atunci când se confruntă cu depresia sau să devină agresivi, frustrați, descurajați, iritabili și uneori abuzivi. Unii bărbați se refugiază în muncă pentru a evita discuțiile despre depresie cu familia sau prietenii, sau se angajează în comportamente imprudente, riscante. Chiar dacă mult mai multe femei au tentative de suicid de-a lungul timpului, se pare că mulți mai mulți bărbați mor prin sinucidere (Canli, 2006).
Procese Biologice în Etiologia și Evoluția Depresiei
Un set complex de procese biologice a fost implicat în etiologia și cursul depresiei – deși astfel de cercetări nu au clarificat întotdeauna dacă astfel de procese stau la baza factorilor cauzali, corelați sau consecințe ale depresiei. Acestea includ mecanisme interdependente ale vulnerabilităților genetice, structura și funcția creierului, procesele neurotransmițătoare și neuroendocrine și procesele sistemului imunitar. S-au făcut progrese în fiecare dintre aceste domenii precum și în studiile interacțiunilor dintre aceste mecanisme biologice, factorii de mediu și factorii personali care conferă un risc crescut pentru depresie. Având în vedere eterogenitatea depresiei, nu este surprinzător că dovezile cercetărilor de până în prezent nu au reușit să converge către un singur set de procese biologice care sunt legate de debutul și evoluția depresiei. Cu toate acestea, dovezile susțin rolul mai multor aspecte importante ale funcționării creierului, sistemului nervos central și periferic (Butcher, 2010).
Influența Genetică și Mediul în Manifestarea Depresiei
Este bine cunoscut faptul că depresia se manifestă în familii, fenomen care implică atât procese genetice cât și de mediu. O revizuire a studiilor pe gemeni (Dalton, Elias & Wandersman, 2001), constată că aproximativ o treime din riscul de depresie majoră la adulți derivă din diferențele genetice dintre indivizi. Această cifră este substanțial mai mică decât pentru alte tulburări cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară. În mod similar, riscul de a dezvolta depresie majoră crește de aproximativ 2,5-3 ori pentru cei care au o rudă de gradul I cu depresie, în timp ce un eveniment de viață foarte amenințător crește riscul de la 5 la 16 ori în câteva luni după eveniment. Influențele genetice par a fi modificate de gen și de faza de dezvoltare și pot influența nu numai caracteristicile biologice și psihologice interne ci și natura efectelor asupra mediului. Mai multe polimorfisme genetice au fost legate de un risc crescut de depresie ca răspuns la stres. Cele mai importante dintre acestea sunt genele sistemului serotoninergic (5-HT). Neurotransmițătorul serotonină exercită efecte asupra unei game largi de funcții fiziologice, cum ar fi emoțiile, somnul, ritmul circadian, termoreglarea, apetitul, agresivitatea, comportamentul sexual, sensibilitatea la durere și reactivitatea senzorio-motorie. Deficitele sistemului central 5-HT, cum ar fi concentrațiile reduse de 5-hT, funcția afectată de absorbție a transportorului 5-HT, legarea modificată a receptorului 5-HT și epuizarea triptofanului au fost legate de o serie de probleme psihologice și tulburări psihiatrice, inclusiv depresia (Dalton, Elias & Wandersman, 2001).
Rolul Polimorfismelor Genei Transportorului de Serotonină în Depresie
O serie de studii (Matthews & Derryberry, 2000; Davidson, Pizzagalli, Nitscke & Putnam, 2002;Geldard & Geldard, 2005), au investigat rolul polimorfismelor genetice în genele legate de serotonină în etiologia depresiei. În prezent, gena transportorului serotoninei (5-HTTLPR) este cea mai promițătoare. S-a descoperit că indivizii cu una sau două copii ale alelei scurte a 5-HTTLPR au experimentat mai multe simptome depresive și rate mai mari de tulburare depresivă majoră ca răspuns la evenimentele de viață stresante decât indivizii care sunt homozigoți pentru alela lungă. Aceste studii genetice asupra depresiei pot fi observate numai în condiții de expunere la factorii de stres. Efectele polimorfismului tranportor de serotonină implicat în depresie ca răspuns la evenimentele de viață stresante se pot manifesta comportamental ca o emoționalitate disfuncțională ca răspuns la stres. Ca o ilustrare a schimbărilor complexe dintre funcțiile creierului, genele și sistemele de neurotransmițători, s-au folosit tehnici de neuroimagistică pentru a explora modul în care indivizii cu polimiorfisme diferite ale genei 5-HTTLPR au răspuns la o sarcină de activare a amigdalei care implică percepția fețelor înfricoșate și furioase. Ei au descoperit că indivizii normali, niciodată deprimați, care au avut forma scurtă a alelei genei 5-HTTLPR, au prezentat hiperreactivitate a amigdalei ca răspuns la stimulii care trezesc emoții în comparație cu alte grupuri. Rezultatele sugerează că polimorfismul transportorului de serotonină este legat de procesarea de către creier a informațiilor despre amenințările emoționale. Studiul este demn de remarcat pentru că a ajutat la aruncarea unei lumini suplimentare asupra mecanismelor neurobiologice prin care experiențele de mediu stresante conduc la depresie în rândul unor indivizi dar nu și în rândul altora (Matthews & Derryberry, 2000; Davidson, Pizzagalli, Nitscke & Putnam, 2002;Geldard & Geldard, 2005).
Depresia: Modele Etiologice și Impactul Circumstanțelor de Mediu
Depresia este în mod obișnuit interpretată ca o reacție la circumstanțele negative ale mediului. Modele etiologice sunt în mare măsură perspective de diateză-stres. O diateză este un factor de risc sau un proces de vulnerabilitate, cum ar fi caracteristicile biologice, de personalitate sau cognitive ale oamenilor, care explică diferențele individuale în modul în care răspund la provocări similare stresante. Pentru a ilustra punctele cheie precum și pentru a atrage atenția asupra circumstanțelor care ajută la identificarea populației cu risc pentru depresie este important să ne concentrăm atenția asupra a trei tipuri de condiții stresante de mediu: evenimentele de viață negative (acute), circumstanțele de viață stresante (cronice) și expunerea la adversitate în copilărie (Bedi, Maraun & chrisjohn, 2001).
Factorii de Risc în Debutul Depresiei: Impactul Evenimentelor de Viață Negativ
Un factor de risc pentru depresie este experiența unor evenimente de viață negative, nedorite. Există dovezi ample că majoritatea episoadelor depresive majore sunt declanșate de evenimente de viață stresante. Factorii de stres au fost de 2,5 ori mai prezenți la pacienții cu depresie comparativ cu grupul de control, iar 80% din cazurile de depresie au fost precedate de evenimente majore negative de viață. Majoritatea metodelor de evaluare studiază apariția factorilor de stres în ultimele 3 până la 6 luni, în legătură cu depresia. Dar s-a descoperit că marea majoritate a debutului depresiei majore a avut loc în prima lună după un eveniment negativ semnificativ de viață. Există unele dovezi ale unei asocieri general lineare între severitatea și numărul de evenimente negative și probabilitatea apariției depresiei. Cu toate acestea, gravitatea impactului unui eveniment acut de viață depinde nu numai de circumstanțele reale ale evenimentului ci și de sensul subiectiv al acestuia. Astfel, o persoană ar putea deveni deprimată doar în condiții extreme de pierdere și privare, dar alta ar putea deveni deprimată deoarece vulnerabilitățile sale duc la exagerarea semnificației unui eveniment acut al cărui obiectiv privit este unul minor (Ilardi & Feldman, 2001).
Impactul Circumstanțelor Stresante Cronice asupra Depresiei
Evenimentele de viață acute, episodice, spun doar o parte din povestea depresiei. O altă sursă de depresie – deși nu la fel de studiată în mod obișnuit – este expunerea la circumstanțe stresante de lungă durată. Multe studii cu privire la asocierile stres-depresie (Abela, Brozina & Haigh, 2002; Hersen, 2004; Allen & Badcock, 2003; Kendler, Gardner & Prescott, 2006), nu au făcut o distincție adecvată între efectele factorilor de stres în curs, iar nerespectarea acestui lucru face dificilă explicarea completă a mecanismelor prin care factorii de stres au efecte asupra depresiei. O altă caracteristică importantă a stresului cronic ca și în cazul stresului acut, este efectul bidirecțional al stărilor cronice stresante și al depresiei unul asupra celuilalt. Tensiunile în urma sărăciei sau șomajului sau deplasările în cazul migranților și refugiaților, pot declanșa depresia dar depresia erodează capacitatea individului de a face față sau de a-și schimba circumstanțele. O altă caracteristică notabilă a stresului cronic este că pentru mulți indivizi există mai multe zone legate de stresul cronic. Se pare că un episod depresiv major poate fi asociat cu genul feminin, venituri mici și statutul marital singur. În plus, nivelul scăzut de educație și șomajul, handicapul sau dificultatea de funcționalitate din cauza unui handicap sunt asociate cu depresia majoră. În mod obișnuit, multe dintre aceste afecțiuni apar concomitent, cu nivelul de educație scăzut, venituri mici și statutul de muncă dezavantajat, acestea fiind în relație între ele, iar genul feminin și statutul marital singur sunt probabil asociate cu venituri mai mici (Abela, Brozina & Haigh, 2002; Hersen, 2004; Allen & Badcock, 2003; Kendler, Gardner & Prescott, 2006).
Legătura dintre Adversitatea din Copilărie și Dezvoltarea Depresiei
Pe lângă evenimentele negative și condițiile stresante cronic, dovezile din ce în ce mai numeroase se concentrează pe experiența dintre expunerea în copilărie la adversitate și dezvoltarea depresiei în adolescență sau la vârsta adultă. O strategie de cercetare studiază asocierile dintre o singură experiență specifică – cum ar fi abuzul sexual sau maltratarea fizică sau emoțională și depresia. Există dovezi ample din studiile comunitare și clinice în mare parte retrospective ale unei asocieri semnificative între abuzul fizic sau sexual în copilărie și depresia la vârsta adultă, în special în rândul femeilor. Unele studii sugerează că experiențele legate de abuz sunt în special predictive pentru depresia cronică sau recurentă. Cu toate acestea, studiile (Bredemeier, 2016), sugerează că abuzurile fizice și sexuale sunt legate de diverse tulburări psihologice ale adulților, nu în mod specific de depresie. Multe dintre studii nu au făcut distincția între tipurile specifice de abuz și nici nu au controlat factorii din mediu care sunt corelați cu abuzul, care ar putea influența ei înșiși probabilitatea depresiei (cum ar fi psihopatologia parentală). Într-un studiu amplu efectuat pe pacienții psihiatrici în ambulatoriu (Beck, 2003), s-a constatat că abuzul emoțional din copilărie era cel mai specific legat de depresie în comparație cu abuzul sexual sau fizic (Beck, 2003; Bredemeier, 2016).
